Mark Manson - Arta subtilă a nepăsării (Recenzie)

Informații despre carte:

Titlu: Arta subtilă a nepăsării/ The Subtle Art of Not Giving a F*ck

Autor: Mark Manson

Editura: Lifestyle Publishing

Traducere: Florin Tudose

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 238

Sinopsis: În acest ghid revoluționar, definitoriu pentru o întreagă generație, autorul ne învață că, pentru a fi fericiți, trebuie să renunțăm la a fi „pozitivi" mereu și trebuie, în schimb, să ne perfecționăm în învingerea obstacolelor. Susținându-și afirmațiile cu cercetări academice și anecdote bine plasate, Manson argumentează că pentru a avea o viață mai bună trebuie să știm nu cum să transformăm lămâile în limonadă, ci cum să le tolerăm mai bine. El ne sfătuiește să ne cunoaștem limitele și să le acceptăm. Aceasta este adevărata sursă a puterii. După ce ne-am acceptat temerile, greșelile și incertitudinile, după ce încetăm să evităm adevărurile dureroase și începem să le înfruntăm, putem găsi curajul și încrederea pe care le căutăm cu disperare.

Adoptând pentru acest manifest un ton sincer și un limbaj direct, fără compromisuri, Manson încearcă să ne trezească la realitate pentru a putea duce o viață mai plină de satisfacții și mai ancorată în concret.

---

Recenzie:

Pentru o primă recenzie am ales o carte frecvent  întâlnită în librării și anume, Arta subtilă a nepăsării de Mark Manson. În ciuda faptului că îi vedeam titlul pretutindeni, nu am fost tentată să o citesc (reversul medaliei de a fi prea cunoscută - nu mă mai atrage dacă este exagerat popularizată), până când o bună prietenă de a mea, studentă și ea la psihologie, mi-a spus că merită, mai ales înainte să încep propriu-zis facultatea.

Așadar, am ascultat sfatul prietenei mele și nu am rămas dezamăgită. A fost o lectură ușoară, interesantă și chiar haioasă pe alocuri.

Ce mi-a plăcut:

Chiar dacă autorul a considerat că lucrarea sa nu se încadrează în categoria cărților de dezvoltare personală, eu aș considera-o așa, însă, una specială. Specială în ce fel? Autorul abordează viața într-un mod atipic celorlalte cărți de dezvoltare personală, îndemnând cititorii să accepte faptul că nu pot fi întotdeauna excepționali și este foarte bine să fie așa, pe scurt, să nu le pese și să se bucure de viață așa cum este ea, cu bune și cu rele. În mod surprinzător, am rezonat cu ideile autorului și am urmărit cu interes exemplele date, unele amuzante, în care a surprins viața în esența sa cea mai pură, chiar dacă noi nu o conștientizăm în acest fel.

Ce nu mi-a plăcut:

În genere, nu sunt adepta cărților de dezvoltare personală și inițial am avut o repulsie naturală și față de această carte, prin tendința autorului de a da sfaturi de viață care nu sunt deseori relevante contextului în care trăim, însă, în cele din urmă, am lăsat prejudecățile față de acest gen de cărți la o parte și bine am făcut, deoarece din orice avem câte ceva de învățat iar această carte nu a făcut excepție de la regulă.

---

Citate reprezentative (pentru mine):

1. Nicio persoană cu adevărat fericită nu simte nevoia să se proțăpească în fața oglinzii și să-și recite mante despre fericire. Omul fericit este pur și simplu fericit. (pag. 11)

2. Orice implică un sacrificiu - orice ne face să ne simțim bine ne va face, inevitabil, să ne simțim rău. Ce câștigăm e totuna cu ce pierdem. Ceea ce definește experiențele noastre pozitive va defini și experiențele negative [...] Ne place să credem că ar exista o formă de fericire absolută pe care o putem atinge. Ne place să credem că putem scăpa de toate suferințele pentru totdeauna. Ne place să credem că ne-am putea simți mereu împliniți și mulțumiți de viața noastră. Dar nu se poate. (pag. 45)

3. Această conștientizare - că tu și problemele tale nu sunteți privilegiați prin gradul de severitate sau suferință implicată - este, adesea, primul și cel mai important pas spre rezolvarea respectivelor probleme. (pag. 69)

4. Dacă toți suntem extraordinari, atunci, prin definiție, nu este nimeni extraordinar - trece neobservat pentru majoritatea oamenilor [...] A fi comun a devenit egal cu ratarea. (pag. 74)

5. Recunoașterea și acceptarea propriei existențe banale te vor elibera, oferindu-ți șansa de a realiza ce-ți dorești, fără auto-critică sau așteptări exagerate. (pag. 76)

6. Conștiința de sine este ca o ceapă. Are multe straturi; cu cât o decojești mai adânc, cu atât te va face să plângi în momente nepotrivite. (pag. 84)

7. Asta înseamnă adevărata „dezvoltare personală” : prioritizarea unor valori mai bune, selectarea unor lucruri mai bune de care să ne pese. (pag. 105)

8. Vina e la timpul trecut. Responsabilitatea este la timpul prezent. Vina este rezultatul unor decizii consumate. Responsabilitatea este rezultatul deciziilor din prezent, din fiecare clipă [...] Poate că mulți oameni pot fi vinovați pentru nefericirea ta, dar nimeni în afară de tine nu este responsabil de faptul că ești nefericit. Pentru că tu alegi întotdeauna cum vezi lucrurile, cum reacționezi la ele și ce preț pui pe ele. Tu alegi standardul după care îți evaluezi experiențele. (pag. 116)

9. Cum evoluăm ca oameni este un nesfârșit proces repetitiv. Învățând ceva nou, nu trecem de la „greșit” la „corect”. Ci mai degrabă de la greșit la ceva mai puțin greșit. (pag. 135-136)

10. Siguranța este dușmanul evoluției personale. Nimic nu poate fi sigur până nu se întâmplă cu adevărat [...] În loc să căutăm certitudinea, ar trebui să cultivăm întotdeauna îndoiala... (pag. 138)

11. Cele mai multe dintre convingerile noastre sunt greșite. Sau, ca să fim și mai exacți, toate convingerile sunt greșite - doar că unele mai greșite decât altele. (pag. 142-143)

12. Omul care crede că le știe pe toate nu învață nimic [...] Cu cât recunoaștem mai mult că nu știm, cu atât creăm mai multe posibilități de a învăța. (pag. 156)

13. Cu cât identitatea pe care v-o alegeți e mai specială și mai rară, cu atât totul vă va părea mai amenințător. Din acest motiv, definiți-vă cât mai simplu și obișnuit. (pag. 162)

14. Frica, anxietatea și tristețea [...] sunt reprezentative pentru suferința iminentă din procesul de evoluție. A nega această suferință înseamnă a ne nega potențialul. (pag. 176)

15. Ne definim prin ceea ce respingem. Dacă nu respingem nimic [...] practic nu avem identitate. (pag. 195)

16. Diferența dintre iubirea sănătoasă și cea nesănătoasă se rezumă la două aspecte: 1) cât de bine își asumă fiecare responsabilitatea și 2) disponibilitatea fiecăruia de-a fi respins și de a-și respinge partenerul. (pag. 198)

17. Moartea ne sperie. Și pentru că ne sperie, evităm să ne gândim la ea, să vorbim despre ea, uneori și să o recunoaștem, chiar și când trece foarte aproape de noi. Totuși, în mod bizar, moartea este lumina în care evaluăm sensul întregii noaste vieți. Fără ea, totul ar fi lipsit de substanță, toate experiențele ar fi arbitrare, iar standardele și valorile noastre ar deveni brusc nule. (pag. 219)

18. Tot sensul vieții noastre este modelat de dorința inerentă de-a nu muri niciodată. (pag. 223)

19. Proiectele de nemurire ale oamenilor sunt problema, nu soluția; în loc să încerce să-și impună, adesea cu prețul unor vieți omenești, sinele conceptual pe tot cuprinsul lumii, oamenii ar face mai bine dacă și-ar analiza sinele conceptual și s-ar familiariza cu realitatea propriei morți. (pag. 224)

20. Este foarte important să privim în față realitatea propriei efemerități, întrucât ne vindecă de valorile superficiale, fragile și prostești ale vieții. (pag. 230)

---

Nu știu în ce măsură v-am stârnit curiozitatea sau v-am plictisit prin aceste citate numeroase, însă acestea reprezintă, pentru mine, un „memento” al timpului petrecut citind această carte. În cazul în care totuși v-am stârnit interesul pentru lucrare, v-o recomand cu căldură!