Asocierile dintre gene și mediu. Cum ne influențează acestea viața?

În preajma examenului de Genetică comportamentală, m-am gândit să vă împărtășesc câteva informații de interes pentru o mai bună înțelegere a propriilor acțiuni și a vieții în general.

Asocierile dintre gene și mediu, numite în termeni de specialitate corelații genotip-mediu, reflectă modul în care factorii genetici pot contribui la experiențele pe care le trăim în raport cu mediul înconjurător. Pentru a face subiectul mai accesibil, voi utiliza termenul de asociere gene-mediu. În urma a numeroase studii întreprinse de specialiști, s-a constatat faptul că factorii genetici (=genotipul) influențează atât caracteristicile fizice și comportamentale ale individului (=fenotipul), modul în care acesta percepe și trăiește evenimentele din lumea înconjurătoare cât și ce efect au acestea asupra dezvoltării sale.

Astfel că, putem observa o legătură strânsă între factorii genetici, factorii de mediu și dezvoltarea comportamental-fiziologică. În acest articol mă voi concentra asupra modului în care factorii genetici și de mediu pot influența împreună dezvoltarea individului din punct de vedere fizic și psihic, încercând să nu intru prea mult în detalii „tehnice”.

Ce mi-a atras atenția în timpul studiului a fost Teoria Dezvoltării Comportamentale (Theory of Behavioral Development), dezvoltată de Robert Plomin în anul 1977 în cadrul căreia sunt evidențiate trei tipuri de asocieri între factorii genetici și factorii de mediu care sunt plasate în contextul dezvoltării umane.

Teoria Dezvoltării Comportamentale

1. Asociere PASIVĂ

De regulă, aceste asocieri apar cu precădere în primii ani de viață, având un efect major asupra dezvoltării copilului de-a lungul copilăriei până în adolescență. Asumpția după care se clădesc aceste asocieri este faptul că părinții biologici asigură copiilor un mediu familial care rezonează cu predispozițiile genetice ale copilului deoarece copiii sunt asociați genetic cu părinții, iar părinții asigură un mediu de creștere în conformitate cu propriile presupoziții genetice.

Un exemplu care să surprindă aceste asocieri este prezentat în articolul lui Scarr și McCartney (1983): dacă părinții sunt pasionați de lectură există o probabilitate mare ca aceștia să asigure copilului un mediu înconjurat de cărți și, prin urmare, există o anumită probabilitate ca acesta să devină un foarte bun și pasionat cititor.

2. Asociere EVOCATIVĂ

O anumită atitudine sau comportament bazat pe presupoziții genetice poate genera un anumit răspuns din mediul atât social, cât și fizic. Aceste răspunsuri din partea mediului sunt provocate de-a lungul întregii vieți, cu ocazia fiecărei interacțiuni între individ și mediul înconjurător.

Spre exemplu, un copil zâmbitor îi poate determina pe ceilalți copii să interacționeze cu acesta (răspuns social pozitiv).

3. Asociere ACTIVĂ

Tindem să realizăm o selecție activă a evenimentelor, obiectelor, intereselor și persoanelor cu care interacționăm în cadrul mediului înconjurător, în conformitate cu predispoziția noastră genetică. De regulă, căutăm medii în care ne simțim confortabil, care rezonează cu personalitatea și aspirațiile noastre. Aceste asocieri, deși apar încă din copilărie, după adolescență acestea capătă un rol semnificativ în dezvoltarea atât psihică cât și profesională a individului.

Un exemplu poate fi considerat faptul că o persoană care este retrasă, cel mai probabil, nu va căuta, decât dacă este abolut necesar, să iasă în evidență în cadrul unor grupuri mari de oameni.

Un aspect important de care trebuie să ținem cont când ne raportăm la Teoria Dezvoltării Comportamentale este faptul că aceasta reprezintă un model probabilistic și anume, relația dintre individ și mediu și modul în care acesta se racordează la evenimente nu sunt prestabilite de factorii genetici, însă interacțiuni între aceste elemente există. Dovadă asupra probabilității și nu a cauzalității relației dintre gene și mediu, aduc numeraose studii care surprind importanța incontestabilă a numeroși alți factori, cum ar fi evenimentele imprevizibile ce pot proveni din mediu ce pot modifica parcursul evolutiv al unei persoane. De subliniat este faptul că modul în care experiențele sunt percepute se schimbă în tandem cu schimbarea efectelor asocierilor gene-mediu, modificări cauzate de procesul dezvoltării fizice și psihice și de interacțiunile pe care un copil le are cu mediul exterior, în afara sferei familiale. În acest fel, putem observa faptul că genele și mediul se află într-un raport de interdependență, una influențând-o într-o anumită măsură pe cealaltă.

Sper că prin acest articol am reușit să vă trezesc curiozitatea în legătură cu originile noastre genetice și modul în care acestea ne pot influența mai mult sau mai puțin întreaga viață.

Bibliografie:

Scarr, S., & McCartney, K. (1983). How People Make Their Own Environments: A Theory of Genotype --> Environment Effects. Child Development, 54(2), 424. https://doi.org/10.2307/1129703

Plomin, R., DeFries, J. C., & Loehlin, J. C. (1977). Genotype-environment interaction and correlation in the analysis of human behavior. Psychological Bulletin, 84(2), 309–322. https://doi.org/10.1037/0033-2909.84.2.309

Knopik, V. S., Neiderhiser, J. M., DeFries, J. C., & Plomin, R. (2016). Behavioral Genetics (Seventh ed.). Worth Publishers.

Imagine: 1